Colegii de la IGN au publicat un clip ce însumează nu mai puțin de zece minute de gameplay din RPG-ul GreedFall, prezentate cu ocazia Gamescom 2019. Astfel, în secvențele de mai jos puteți vedea în acțiune sistemul de creare a personajului, luptele, câteva porțiuni de stealth, gestionarea inventarului, sistemul de skill-uri etc. din jocul celor de la Spiders.
Acțiunea GreedFall va avea loc pe o insulă misterioasă, plină de magie, dar și de bogății și secrete capabile să atragă o selecție foarte „pestriță” de aventurieri. Jucătorul se va trezi în mijlocul conflictului dintre acești nou veniți și băștinași, deciziile acestuia urmând să poată modifica soarta insulei. Pe lângă mecanicile de joc des întâlnite în RPG-uri, GreedFall va oferi și elemente de diplomație, amăgire sau stealth.
Identitatea vizuală a jocului GreedFall promite să fie unică, fiind inspirată de stilul baroc al Europei secolului al XVII-lea, cu peisaje grandioase redate cu ajutorul culorilor calde și al nuanțelor întunecate.
GreedFall va fi lansat pe 10 septembrie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER